Aici fara distractie!

nevoie de umilinta. unii stiu ca zburdatul asta costa. skema cu totul se plateste se tot repeta si incepe sa ma oboseasca. de aceea ma duc constant la locul autoflagelarii. stiu ca acolo imi gasesc pufosul loc de dat cu capul in tepi. dupa aceea creste ura si compasiunea, frica si iubirea, nestiinta si autosuficienta. are nevoie de jocuri cu timp, cu celule, cu texte, cu presiune. apoi baga aerul comprimat care sa-ti dea senzatia de nimic. ce bine sa ti se aminteasca ca we are nothing. de aici merge lumea si prin Varanasi. Crezi ca asa vei pica de mai de jos si deci si lovitura va face mai putin puroi. Aici n-am venit sa ne distram. De la unii ai nevoie sa inveti cum sa supravietuiesti Evil Empire si de la altii inveti ca nu stii nimic. Cam asa stau lucrurile cu secretele. Te elibereaza de tine. Daca poti sa fii tu fara ala cu care iesi in lume, daca poti sa te sustragi de la chimii si energii si robii nepricepute. Daca tot ne-am straduit sa facem atmosfera aici, sa nu parasim incaperea. Sa o lasam sa fumege de noi si apoi sa plecam. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nimic nu se va mai intampla vreodata. N-ai nevoie de mine in tripul asta. Ce frumos ca toti ne-am gasit ceva de facut. De aici avem caile pavate cu portocale. Si pentru ca lectia incepe cu scaunele si se continua cu cantareata cheala, eu zic sa ne imparatasim pornografiile dragute si sa ne indreptam catre indreptar. Cal, mal, pal, sal, oval, penal, portocal.

despre schimbari, adaptari si iesit din filme

Vineri. Soare. Pauza de masa, cica...si Piata Uimirii la troznit de primavara. Energie scazuta, asteptari vibrante, zambete halucinogene, imagini meteoritice. Si gata! Detaliul imi cade prea greu, ca masa de la cantina de la Alca. Atunci am revelatia, atunci se declanseaza, atunci vad ca nu merita efortul. Naucita de propria rezonanta, absorbita de frumusetea senzatiei si complet drogata de adrenalina din chakra inimii care devenea din ce in ce mai verde si din ce in ce mai tipatoare, improscand din ce in ce mai mult cu acel yam! imbibat cu masala de degete in gura...zbang! s-a declansat. Piata uimirii ramane cu gura casacata, cu balele curgandu-i intr-un rau rau sulfuric, la fel de verde si la fel de fantasmagorica... Deodata tot Macchu Picchu devine un fleac si te trezesti cazut si ciuruit de propria bomba calorica. Aceleasi locuri, aceleasi cornuri, acelasi ceai si aceeasi bricheta se transforma intr-un gandac prajit in farfuria kafkiana. Urmeaza explicatia din fuga si preludiul sfarsitului. Gata si cu vibratia asta. Gata cu inspiratia. Urmeaza transpiratia, ignoranta, vacanta mentala, vizuala, hormonala, atomica si verbala. De azi esti doar o urma, un rest de chakra si o reminiscenta de hatha. Datorita presiunii atmosferice scazute nici gaurile din creier nu mai incearca sa se autoinunde. Devine o cloaca de spalat icre negre si imbalsamat skeletisme-sentimentalisme, algoritmice si apocaliptice. Elipsa incepe sa se dilueze in ceea ce este si peste, in ceea ce urneste si este, veste, iesle, poveste, orchestre, ferestre, amulete chinetice. De data asta esti si nu vrei, poti si nu ai ce, esti pus pe speaker si nu te mai intere. Puf! Deodata a plecat cu un toiag colorat si va spune lucruri care s-au mai spus, de teama de a nu se repeta, de a nu e aglomera, de a nu exista. In this lifetime, draga mea...in this lifetime...avec la force et l'ethusiasm...Om mani padhme um.