despre schimbari, adaptari si iesit din filme

Vineri. Soare. Pauza de masa, cica...si Piata Uimirii la troznit de primavara. Energie scazuta, asteptari vibrante, zambete halucinogene, imagini meteoritice. Si gata! Detaliul imi cade prea greu, ca masa de la cantina de la Alca. Atunci am revelatia, atunci se declanseaza, atunci vad ca nu merita efortul. Naucita de propria rezonanta, absorbita de frumusetea senzatiei si complet drogata de adrenalina din chakra inimii care devenea din ce in ce mai verde si din ce in ce mai tipatoare, improscand din ce in ce mai mult cu acel yam! imbibat cu masala de degete in gura...zbang! s-a declansat. Piata uimirii ramane cu gura casacata, cu balele curgandu-i intr-un rau rau sulfuric, la fel de verde si la fel de fantasmagorica... Deodata tot Macchu Picchu devine un fleac si te trezesti cazut si ciuruit de propria bomba calorica. Aceleasi locuri, aceleasi cornuri, acelasi ceai si aceeasi bricheta se transforma intr-un gandac prajit in farfuria kafkiana. Urmeaza explicatia din fuga si preludiul sfarsitului. Gata si cu vibratia asta. Gata cu inspiratia. Urmeaza transpiratia, ignoranta, vacanta mentala, vizuala, hormonala, atomica si verbala. De azi esti doar o urma, un rest de chakra si o reminiscenta de hatha. Datorita presiunii atmosferice scazute nici gaurile din creier nu mai incearca sa se autoinunde. Devine o cloaca de spalat icre negre si imbalsamat skeletisme-sentimentalisme, algoritmice si apocaliptice. Elipsa incepe sa se dilueze in ceea ce este si peste, in ceea ce urneste si este, veste, iesle, poveste, orchestre, ferestre, amulete chinetice. De data asta esti si nu vrei, poti si nu ai ce, esti pus pe speaker si nu te mai intere. Puf! Deodata a plecat cu un toiag colorat si va spune lucruri care s-au mai spus, de teama de a nu se repeta, de a nu e aglomera, de a nu exista. In this lifetime, draga mea...in this lifetime...avec la force et l'ethusiasm...Om mani padhme um.