din zi in zid

Din acrobat de Cirque du Soleil in balerina de opereta , din concept de actor in carja cu viziuni reikiene, in concept de cioran cu blidul de zupa de azil, din franceza nativilor neinitiati, in intimitatea conceptului suicidal de roman blazat.

Din acuzator in vinovat, din consumator in digerat, din indragostit in victima,
din terminator in terminat…

Shiva Power

primesti si dai si iar primesti si dai, si ping-pong si ding dong si hop knok-knok. ttatatratat-cine zice sandala...bai, si numa ce iti dai seama ca ceva te injunghie acolo unde nu vrei sa ajunga nimeni decat cu vointa ta. terfelire placuta va dorim la toti. I'm on the safe side acuma. si nu vreau sa ma ajungeti din urma si nu vreau sa ma petreceti la nunta sau la crunta carunta batuta. noah, nu mi-a trecut prin cap sa iti trec prin cap si iata-ma. aici si acum, trecand printr-un verde intergalactic, cu niste stranuturi interflegmatice de om care nu stie de unde sa ia si cui sa dea. intotdeauna este vorba despre un fenomen, fie ca e el sau ea, fie ca e si altfel si asa. Excitatia! senzatia de putere, de control si migrene. ieri prea mult cerebral. trebuia la tigani. acelasi mal, cu totul altfel. cu un pustnic nativ, cu un calugar casatorit, cu trei copii. copii din copii, parinti din concept si ignoranta din strategie. incepem sa vorbim in cercuri, ne imbratisam in spirale, atingerea de calugar mental, algoritmul cresterii exponentiale care isi cerseste scaderea liniara. Asta este! concluzia trasa prea repede, transa trasa prea brusc. look, mom. there's no plane up in the sky. Look, dad...I need a child. esti scalvul propriului copil. esti shiva, esti krishna propriului destin. plus ceilalti 300 de milioan de zei care isi cer si ei locul in legile paranoiei tale de Manu. Pentru ca nu vorbim niciodata fara sa fim personali. cum poti face asta? Cum sa iesi dintr-un orgasm spiritual fara a te mutila intelectual. Cat mai poate tine suspansul asta? Concluzia mea este ca nu exista concluzii...no answers, just choices. Just vibes and satrawberries. Doar tu si verdele intergalactic. frumusetea este un concept. corpul tau este al unui copil. inelul tau este al unui zburator. muzica ta este linia care-mi penetreaza simturile care cauta psihanaliza. poate ca atunci nu mai cauti pentru ca nu mai esti decat suspendat deasupra ta, peste momentul in sine. Desenaza-mi linia vietii pe spatele tau concav. vreau sa fiu un convex rasucit in spatiu. vorbim despre spatialitate si despre libertate. Vorbim, nu radem. zambim si ma scuz de perfectiunea momentului. VERDE! chackra inimii...pupilele si culoarea podului, culoarea membranei cu care iau culoarea cu care pictez clorofila. lemnul a spus timp si crestere. el a spus nu si nu a fost. pana cand toate s-au pierdut in negura timpului. may all beings be happy....and share it. jah bless, you people. love you all....

Versiunea mea de Versete

La trei noaptea mi-au luat cu recreation un inger, desi eu nu mai am demult treaba cu dumnezeu, ca sa zic asa. Mi-a plecat ingerul deci si am ramas in mainile fumegande cu Versetele Satanice. Asta ca sa-mi tipe in scrumiera liliacul nemirositor dar zburator si aducator de semne. Nu mi-am acoperit urechile de teama ca aerul nu-mi va mai patrunde la creierul innecat cu ape sarate. Azi noapte ca si in noaptea cand a plecat el in Spania, am crezut ca nu mai primesc aer. Totul se leaga de particulele astea invizibile: vipassana, meditatia, iarba, iubirea, pierderea. Azi noaptea ca si atunci am simtit ca nu mai primesc aer si m-am oprit din scurs lacuri si rauri altfel inghetate sau sulfuroase. am vrut sa spun asta ca sa nu uit ca mai pot simti, ca nu m-am metamorfozat inca intr-o penibila roca aderenta, plina de mucegai selenar. Noapte trecuta am simtit. Si imi ajunge. Legea impermanentei din textele budiste o cunoaste si bunicul meu credincios, sau din ce in ce mai putin credincios. El vede cum au trecut toate si cum ieri erau acolo si s-au dus. Erau urlete si au devenit soapte. Co-organizatorul abia a iesit din cancer. Pe tine ce te astepta in continuare?

Acum fara sensuri ascunse

Ce sentiment maret sa fii in postura de a crea ceva, de a forta, de a mai baga un ceva la nimicul confortabil si cliseistic in care ne odihnim si din care ne mai trezim cand am mai pus niste kilograme in plus. Altfel n-ai face nimic coerent pentru ca ti-ai da seama ca nu ai nevoie neaparata de corernta desi cauti siguranta, ca nu ai nevoie de libertate desi cauti sa dispari in fumuri. Si uite asa, dupa doi, Manu, you're still the contridactory person I'we always known. Nimic mai mult si nimic mai putin, dupa toate filmele din care crezi ca inveti, din toate momentele cand ti s-a parut ca iei decizia vietii...mda, poate in Delhi si in amsterdam am stat in cumpana la decis. Si am ales de fiecare data calea cea "cuminte". Am facut ce am simtit, da? Adica tot cu preconceptiile, tot cu impuielile de acasa si de pe strada m-am dus, cu tot cu ideile de copil cu always on back-up...Si uite cum ne ascundem dupa cum am fi vrut sa fie si avem revelatii...Vreau sa lucrez cu copii dar uite, am o scuza, trebuie sa traiesc, trebuie sa ma plimb, trebuie sa-mi aleg sarcinile, trebuie sa-mi fac placerile de zi cu zi... Poate de maine las naibii tot si ma fac profesor voluntar... And then what?

Simulare la soul

Mind the gap, monkey very dangerous… Mind your step, hola, proxima estacion, Nepl, Inaki, intalnirea? Vineri am inregistrarea, spaniolul e mort in creierul fara aer din Annapurna, el e acolo fara ganduri de torro si eu aici, in asteptarea de regasit conexiunea… Ingradeste-ti libertatea, gaseste calea. Americanul din Nepal si din Londra. Ce cauta oamenii astia unii cu altii? De ce se leaga de jocuri nebune cu Tagore, Unitate, clarviziune, anticipatie ? Si iara stanca sin locul cu sacralitatea. Tot acolo, tot prezent. Destinul este o simulare. Ei, cand se pregatesc pentru zbor in state, fac simulare la sol. Noi, inainte sa ajugem acolo, intram in simularea destinului. Ei stiu asta. In which state of mind am I now? Endless… What do I lack? Connection… What confuses me? People… zice cartea care in combinatie cu cafeaua turceasca si inregistrarea de loc magic ma innebuneste… Trimit mesaje care trezesc copii frumosi si-mi zic ca al treilea l-au visat… What do I do right now? Patching holes… So you still think you just need a good fuck, ei?!

Sensul vietii!

Dupa patru luni. Portret de dupa-masa. Invart incuietoarea, m-am blocat in turn, dau pe gat detasarea, iau o doza de voluptate, imi iau rucsacul chinezesc verde, ca chakra inimii, ma pregatesc de bucle si ham si dau peste el...El! ?...el?el...si atata. Ipod-ul disparut. N-am reactii (oricum is deja amortita). Il pun pe masa si atunci se declanseaza, se deruleaza fazele: cautarea, paranoia, dezamagirea, acceptarea, uitarea, inlocuirea, ocuparea, agitatia, acceptarea, utilizarea, defaultul si uitarea. A devenit simbolul sensului vietii....incerc putin sa rationez. Deci nu l-am pierdut nici in Amsterdam, nici in Berlin, nici in Praga. Nici n-a ajuns in posesia unui humanoid cu karma de treaba. Era acolo, rece si detasat, deasupra plecarii omului, deasupra hatha, deasupra desene, sperante, armonii, scheme. Il am in fata si nu-mi mai pasa. Imi pare urat si nefolositor. Il am pe celalat oricum. A fost mai ieftin si stie sa faca mai multe. De tine a fost euforia, reclama, India, prisma, oglinda. Ma rusinez din nou de mine. N-am invatat nimic, ce dracu? Si dupa The meaning of life la care din pacate stau si rad de una singura? Din pacate pe naiba. Acuma-s in tripul meu personal si ma lafai in privatiune si intimitate. Can I have your liver now?!

Soloist on a solo list

Gata. Cand ai stat ultima oara singur la tine in casa, mai mult de o saptamana? Sa-ti auzi respiratia, gandurile, pasii, pulsatiile, aerele, ragaielile, fara ca nimeni si nimic sa nu stie de trairile tale...Azi am carat bagajele cuiva care ma pazea bine de mine si de relele clocitoare. azi mi-am primit si eu portia. ai grija la drum, cu marley pe repeat si nice time, thank, thank you, remember them...si uite cum ajungi la locul unde tii in tine tot, pana la sase cand nu te mai tine pana acasa si te lasa nervii pe acelasi marley la nesfarsit...acolo iti iei plantele si le dai viata, le muti dintr-o parte intr-alta si dai bir cu fugitii pe strazile inselatoare. gata, gata, gata. de aici te descurci tu si cu tine. mi-a parut bine...

Aici fara distractie!

nevoie de umilinta. unii stiu ca zburdatul asta costa. skema cu totul se plateste se tot repeta si incepe sa ma oboseasca. de aceea ma duc constant la locul autoflagelarii. stiu ca acolo imi gasesc pufosul loc de dat cu capul in tepi. dupa aceea creste ura si compasiunea, frica si iubirea, nestiinta si autosuficienta. are nevoie de jocuri cu timp, cu celule, cu texte, cu presiune. apoi baga aerul comprimat care sa-ti dea senzatia de nimic. ce bine sa ti se aminteasca ca we are nothing. de aici merge lumea si prin Varanasi. Crezi ca asa vei pica de mai de jos si deci si lovitura va face mai putin puroi. Aici n-am venit sa ne distram. De la unii ai nevoie sa inveti cum sa supravietuiesti Evil Empire si de la altii inveti ca nu stii nimic. Cam asa stau lucrurile cu secretele. Te elibereaza de tine. Daca poti sa fii tu fara ala cu care iesi in lume, daca poti sa te sustragi de la chimii si energii si robii nepricepute. Daca tot ne-am straduit sa facem atmosfera aici, sa nu parasim incaperea. Sa o lasam sa fumege de noi si apoi sa plecam. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nimic nu se va mai intampla vreodata. N-ai nevoie de mine in tripul asta. Ce frumos ca toti ne-am gasit ceva de facut. De aici avem caile pavate cu portocale. Si pentru ca lectia incepe cu scaunele si se continua cu cantareata cheala, eu zic sa ne imparatasim pornografiile dragute si sa ne indreptam catre indreptar. Cal, mal, pal, sal, oval, penal, portocal.

despre schimbari, adaptari si iesit din filme

Vineri. Soare. Pauza de masa, cica...si Piata Uimirii la troznit de primavara. Energie scazuta, asteptari vibrante, zambete halucinogene, imagini meteoritice. Si gata! Detaliul imi cade prea greu, ca masa de la cantina de la Alca. Atunci am revelatia, atunci se declanseaza, atunci vad ca nu merita efortul. Naucita de propria rezonanta, absorbita de frumusetea senzatiei si complet drogata de adrenalina din chakra inimii care devenea din ce in ce mai verde si din ce in ce mai tipatoare, improscand din ce in ce mai mult cu acel yam! imbibat cu masala de degete in gura...zbang! s-a declansat. Piata uimirii ramane cu gura casacata, cu balele curgandu-i intr-un rau rau sulfuric, la fel de verde si la fel de fantasmagorica... Deodata tot Macchu Picchu devine un fleac si te trezesti cazut si ciuruit de propria bomba calorica. Aceleasi locuri, aceleasi cornuri, acelasi ceai si aceeasi bricheta se transforma intr-un gandac prajit in farfuria kafkiana. Urmeaza explicatia din fuga si preludiul sfarsitului. Gata si cu vibratia asta. Gata cu inspiratia. Urmeaza transpiratia, ignoranta, vacanta mentala, vizuala, hormonala, atomica si verbala. De azi esti doar o urma, un rest de chakra si o reminiscenta de hatha. Datorita presiunii atmosferice scazute nici gaurile din creier nu mai incearca sa se autoinunde. Devine o cloaca de spalat icre negre si imbalsamat skeletisme-sentimentalisme, algoritmice si apocaliptice. Elipsa incepe sa se dilueze in ceea ce este si peste, in ceea ce urneste si este, veste, iesle, poveste, orchestre, ferestre, amulete chinetice. De data asta esti si nu vrei, poti si nu ai ce, esti pus pe speaker si nu te mai intere. Puf! Deodata a plecat cu un toiag colorat si va spune lucruri care s-au mai spus, de teama de a nu se repeta, de a nu e aglomera, de a nu exista. In this lifetime, draga mea...in this lifetime...avec la force et l'ethusiasm...Om mani padhme um.

Disparitia Pdului cantator

Mai! Iti poti inchipui ca prin toata India si Nepalul nu am pierdut un ac, si acuma la intoarcerea in civilizatie, primul lucru de care nu mai dat de nici un fel, e chiar iPodul, uul dintre cele mai elegante si sofisticate divaisuri pe care omenirea le-a putut inventa?Ca eu nu ma pot obisnui cu ideea. Adica aplic fix zero din ce ar fi trebuit sa ma invete budismul si hinduismul:detasarea fata de material. Cumva, scapa cine poate de obsesii fata de obiecte. Ca eu ma cam atasez, cateodata mai mult ca de oameni. Uite, de micul print argintiu, Manu s-a atasat intr-un timp relativ scurt tocmai pentru ca doctrina de marketing face ravagii intr-un cap plictisit si disperat. De accea, a picat in pacatul posesivitatii. Si nu-i greu fata de un obiect care poate genera atata placere tocmai prin muzica pe care o cari cu tine, ca in Stranger than Paradise, daca tot ieri bagam din astea ca sa ne linishtim. Si mai e ceva. De data asta intuitia a fost deageaba. Asta m-a speriat cel mai tare, de fapt. Pentru ca sambata si duminica, aveam eu o senzatie in cap ca iPodul e in masina, in bord. Rememmoram fiecare miscare. Sa-l fi pierdut in Amsterdam, in Berlin, in Praga? Asta ca sa vezi cat de mult m-am folosit de celebrul divais pe care l-am luat cu mine tocmai din pasiune, ca era si descarcat. Deci, l-am carat cu mine prin toata Europa la un moment dat, si descarcat si cu muzica de kkt. Deci, nu aveam de ce sa-l iau...Dar uite, pretul trebuie platit pentru orice. Am iesit cu mainile curate si cu toate lucrurile intacte din locuri predispuse la pierderi si detasamente. Si uite, asa ma trezesc in fiecare dimineata cu un regret sfasietor. Ca un psihopat, pentru ca si stau prin preajma mai tot timpul, din cand in cand mai caut. In aceleasi locuri, aceleasi colturi, fara sa pot sa accept ca s-a dus pentru totdeauna. Oare asa o fi si cu oamenii? Tind sa cred ca nu, pentru ca in cazurile acelea, am inteles din prima ca asa a fost si gata. Probabil ca-i ca-n filmul cu actrita din Amelie, O foarte lunga duminica de logodnica...cand fata stie ea ceva dar o mai insala cumva la limita semnele. Mda...totusi o fi ratacit pe undeva...