Sensul vietii!

Dupa patru luni. Portret de dupa-masa. Invart incuietoarea, m-am blocat in turn, dau pe gat detasarea, iau o doza de voluptate, imi iau rucsacul chinezesc verde, ca chakra inimii, ma pregatesc de bucle si ham si dau peste el...El! ?...el?el...si atata. Ipod-ul disparut. N-am reactii (oricum is deja amortita). Il pun pe masa si atunci se declanseaza, se deruleaza fazele: cautarea, paranoia, dezamagirea, acceptarea, uitarea, inlocuirea, ocuparea, agitatia, acceptarea, utilizarea, defaultul si uitarea. A devenit simbolul sensului vietii....incerc putin sa rationez. Deci nu l-am pierdut nici in Amsterdam, nici in Berlin, nici in Praga. Nici n-a ajuns in posesia unui humanoid cu karma de treaba. Era acolo, rece si detasat, deasupra plecarii omului, deasupra hatha, deasupra desene, sperante, armonii, scheme. Il am in fata si nu-mi mai pasa. Imi pare urat si nefolositor. Il am pe celalat oricum. A fost mai ieftin si stie sa faca mai multe. De tine a fost euforia, reclama, India, prisma, oglinda. Ma rusinez din nou de mine. N-am invatat nimic, ce dracu? Si dupa The meaning of life la care din pacate stau si rad de una singura? Din pacate pe naiba. Acuma-s in tripul meu personal si ma lafai in privatiune si intimitate. Can I have your liver now?!