Soloist on a solo list

Gata. Cand ai stat ultima oara singur la tine in casa, mai mult de o saptamana? Sa-ti auzi respiratia, gandurile, pasii, pulsatiile, aerele, ragaielile, fara ca nimeni si nimic sa nu stie de trairile tale...Azi am carat bagajele cuiva care ma pazea bine de mine si de relele clocitoare. azi mi-am primit si eu portia. ai grija la drum, cu marley pe repeat si nice time, thank, thank you, remember them...si uite cum ajungi la locul unde tii in tine tot, pana la sase cand nu te mai tine pana acasa si te lasa nervii pe acelasi marley la nesfarsit...acolo iti iei plantele si le dai viata, le muti dintr-o parte intr-alta si dai bir cu fugitii pe strazile inselatoare. gata, gata, gata. de aici te descurci tu si cu tine. mi-a parut bine...

Aici fara distractie!

nevoie de umilinta. unii stiu ca zburdatul asta costa. skema cu totul se plateste se tot repeta si incepe sa ma oboseasca. de aceea ma duc constant la locul autoflagelarii. stiu ca acolo imi gasesc pufosul loc de dat cu capul in tepi. dupa aceea creste ura si compasiunea, frica si iubirea, nestiinta si autosuficienta. are nevoie de jocuri cu timp, cu celule, cu texte, cu presiune. apoi baga aerul comprimat care sa-ti dea senzatia de nimic. ce bine sa ti se aminteasca ca we are nothing. de aici merge lumea si prin Varanasi. Crezi ca asa vei pica de mai de jos si deci si lovitura va face mai putin puroi. Aici n-am venit sa ne distram. De la unii ai nevoie sa inveti cum sa supravietuiesti Evil Empire si de la altii inveti ca nu stii nimic. Cam asa stau lucrurile cu secretele. Te elibereaza de tine. Daca poti sa fii tu fara ala cu care iesi in lume, daca poti sa te sustragi de la chimii si energii si robii nepricepute. Daca tot ne-am straduit sa facem atmosfera aici, sa nu parasim incaperea. Sa o lasam sa fumege de noi si apoi sa plecam. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nimic nu se va mai intampla vreodata. N-ai nevoie de mine in tripul asta. Ce frumos ca toti ne-am gasit ceva de facut. De aici avem caile pavate cu portocale. Si pentru ca lectia incepe cu scaunele si se continua cu cantareata cheala, eu zic sa ne imparatasim pornografiile dragute si sa ne indreptam catre indreptar. Cal, mal, pal, sal, oval, penal, portocal.

despre schimbari, adaptari si iesit din filme

Vineri. Soare. Pauza de masa, cica...si Piata Uimirii la troznit de primavara. Energie scazuta, asteptari vibrante, zambete halucinogene, imagini meteoritice. Si gata! Detaliul imi cade prea greu, ca masa de la cantina de la Alca. Atunci am revelatia, atunci se declanseaza, atunci vad ca nu merita efortul. Naucita de propria rezonanta, absorbita de frumusetea senzatiei si complet drogata de adrenalina din chakra inimii care devenea din ce in ce mai verde si din ce in ce mai tipatoare, improscand din ce in ce mai mult cu acel yam! imbibat cu masala de degete in gura...zbang! s-a declansat. Piata uimirii ramane cu gura casacata, cu balele curgandu-i intr-un rau rau sulfuric, la fel de verde si la fel de fantasmagorica... Deodata tot Macchu Picchu devine un fleac si te trezesti cazut si ciuruit de propria bomba calorica. Aceleasi locuri, aceleasi cornuri, acelasi ceai si aceeasi bricheta se transforma intr-un gandac prajit in farfuria kafkiana. Urmeaza explicatia din fuga si preludiul sfarsitului. Gata si cu vibratia asta. Gata cu inspiratia. Urmeaza transpiratia, ignoranta, vacanta mentala, vizuala, hormonala, atomica si verbala. De azi esti doar o urma, un rest de chakra si o reminiscenta de hatha. Datorita presiunii atmosferice scazute nici gaurile din creier nu mai incearca sa se autoinunde. Devine o cloaca de spalat icre negre si imbalsamat skeletisme-sentimentalisme, algoritmice si apocaliptice. Elipsa incepe sa se dilueze in ceea ce este si peste, in ceea ce urneste si este, veste, iesle, poveste, orchestre, ferestre, amulete chinetice. De data asta esti si nu vrei, poti si nu ai ce, esti pus pe speaker si nu te mai intere. Puf! Deodata a plecat cu un toiag colorat si va spune lucruri care s-au mai spus, de teama de a nu se repeta, de a nu e aglomera, de a nu exista. In this lifetime, draga mea...in this lifetime...avec la force et l'ethusiasm...Om mani padhme um.

Disparitia Pdului cantator

Mai! Iti poti inchipui ca prin toata India si Nepalul nu am pierdut un ac, si acuma la intoarcerea in civilizatie, primul lucru de care nu mai dat de nici un fel, e chiar iPodul, uul dintre cele mai elegante si sofisticate divaisuri pe care omenirea le-a putut inventa?Ca eu nu ma pot obisnui cu ideea. Adica aplic fix zero din ce ar fi trebuit sa ma invete budismul si hinduismul:detasarea fata de material. Cumva, scapa cine poate de obsesii fata de obiecte. Ca eu ma cam atasez, cateodata mai mult ca de oameni. Uite, de micul print argintiu, Manu s-a atasat intr-un timp relativ scurt tocmai pentru ca doctrina de marketing face ravagii intr-un cap plictisit si disperat. De accea, a picat in pacatul posesivitatii. Si nu-i greu fata de un obiect care poate genera atata placere tocmai prin muzica pe care o cari cu tine, ca in Stranger than Paradise, daca tot ieri bagam din astea ca sa ne linishtim. Si mai e ceva. De data asta intuitia a fost deageaba. Asta m-a speriat cel mai tare, de fapt. Pentru ca sambata si duminica, aveam eu o senzatie in cap ca iPodul e in masina, in bord. Rememmoram fiecare miscare. Sa-l fi pierdut in Amsterdam, in Berlin, in Praga? Asta ca sa vezi cat de mult m-am folosit de celebrul divais pe care l-am luat cu mine tocmai din pasiune, ca era si descarcat. Deci, l-am carat cu mine prin toata Europa la un moment dat, si descarcat si cu muzica de kkt. Deci, nu aveam de ce sa-l iau...Dar uite, pretul trebuie platit pentru orice. Am iesit cu mainile curate si cu toate lucrurile intacte din locuri predispuse la pierderi si detasamente. Si uite, asa ma trezesc in fiecare dimineata cu un regret sfasietor. Ca un psihopat, pentru ca si stau prin preajma mai tot timpul, din cand in cand mai caut. In aceleasi locuri, aceleasi colturi, fara sa pot sa accept ca s-a dus pentru totdeauna. Oare asa o fi si cu oamenii? Tind sa cred ca nu, pentru ca in cazurile acelea, am inteles din prima ca asa a fost si gata. Probabil ca-i ca-n filmul cu actrita din Amelie, O foarte lunga duminica de logodnica...cand fata stie ea ceva dar o mai insala cumva la limita semnele. Mda...totusi o fi ratacit pe undeva...

Nimic

Stii ce vrei de fapt. La un moment dat se face lumina in cap si zici, da, mai asta e. dar vine ziua de dupa cand totul cade, se usca, putrezeste ca si bananierul de pe balcon care a dat nastere la altii mai mici da doi, ca sa nu se plicti. Din octombrie lumea pleaca de aici. In Timis au fost in vacanta. Unii s-au intors. Aia care nu trebuie, care iti apar in visele cu frici ascunse, care te fac sa-ti amintesti de non detasare, de non existenta, de penibil, de nevroze si agitatie. Ei se intorc mereu, apar si dispar din vizorul tau tulburat. Cineva insa ramane si stii bine ca nu-i o umbra da incerci nici de umbra aia sa nu te legi prea tare pentru ca nici aia nu-i vesnica. Atunci ramane piatra. adica am viza, nu mai am atata chef sa plec, vreau sa las in urma chestii, vreau sa ma leg. Stilul ii gata, filmu-i stins, bara cu fata picata pe spate, cu parasutisti incolaciti innonsensul modestiei, blonzii disperati. Cateodata imi ajunge. acuma mi-s satula. Si gata.

neseriozitate

deci! imi plac oamenii seriosi, da nu stresati de seriozitatea lor. Imi plac oamenii chill, da nu cu lacrimi in ochi de propria blandete. si totodata imi displac oamenii ca mine care ar face chestii da fac altele care nu le plac din cauza de inertie. Unul dintre ei is si moi. Deci, pentru oamenii care ma stiu, imi cer scuze anticipat. Asta din lene, ca dupa aia o sa uit. Pace noua!

couchsurferi si shukari

uai ce n-am rabdare sa scriu in ultima vreme, mai ales cu messul asta care ma tot intrerupe din orice fac. Atentia distributiva, pe care oricum nu o prea am, imi este complet data peste cap pentru ca nu ma pot abtine sa nu raspund la oamenii care ma cauta si pe care ii caut. Asa a fost si ieri cu couchsurferii. Ma suna la sase si in zece minute ii iau de la gara cu biku. De emotie, pentru ca is primii couchsurferi, uit de vara-mea, de gagiu-miu, de tot, si ma duc sa-mi intampin gazdele. Care gazde erau niste oameni superbi si blonzi si cuplu si uai, m-am topit dupa ei. Deci Shukar Collective au fost ok pentru ca au fost ei acolo, si nici nu le mai stiu numele...apoi jam session cu Tamango in jazz club cu trupa de oameni stransi de pe la Iraf.Vrei altceva si cauti asemanarile dinacel alceva. paradoxul calatoriei, al calatorilor, fiecare cu povestea lui, tu cu a ta...ce as vrea sa tine tripul asta de 25 e ani.