Versiunea mea de Versete

La trei noaptea mi-au luat cu recreation un inger, desi eu nu mai am demult treaba cu dumnezeu, ca sa zic asa. Mi-a plecat ingerul deci si am ramas in mainile fumegande cu Versetele Satanice. Asta ca sa-mi tipe in scrumiera liliacul nemirositor dar zburator si aducator de semne. Nu mi-am acoperit urechile de teama ca aerul nu-mi va mai patrunde la creierul innecat cu ape sarate. Azi noapte ca si in noaptea cand a plecat el in Spania, am crezut ca nu mai primesc aer. Totul se leaga de particulele astea invizibile: vipassana, meditatia, iarba, iubirea, pierderea. Azi noaptea ca si atunci am simtit ca nu mai primesc aer si m-am oprit din scurs lacuri si rauri altfel inghetate sau sulfuroase. am vrut sa spun asta ca sa nu uit ca mai pot simti, ca nu m-am metamorfozat inca intr-o penibila roca aderenta, plina de mucegai selenar. Noapte trecuta am simtit. Si imi ajunge. Legea impermanentei din textele budiste o cunoaste si bunicul meu credincios, sau din ce in ce mai putin credincios. El vede cum au trecut toate si cum ieri erau acolo si s-au dus. Erau urlete si au devenit soapte. Co-organizatorul abia a iesit din cancer. Pe tine ce te astepta in continuare?

Acum fara sensuri ascunse

Ce sentiment maret sa fii in postura de a crea ceva, de a forta, de a mai baga un ceva la nimicul confortabil si cliseistic in care ne odihnim si din care ne mai trezim cand am mai pus niste kilograme in plus. Altfel n-ai face nimic coerent pentru ca ti-ai da seama ca nu ai nevoie neaparata de corernta desi cauti siguranta, ca nu ai nevoie de libertate desi cauti sa dispari in fumuri. Si uite asa, dupa doi, Manu, you're still the contridactory person I'we always known. Nimic mai mult si nimic mai putin, dupa toate filmele din care crezi ca inveti, din toate momentele cand ti s-a parut ca iei decizia vietii...mda, poate in Delhi si in amsterdam am stat in cumpana la decis. Si am ales de fiecare data calea cea "cuminte". Am facut ce am simtit, da? Adica tot cu preconceptiile, tot cu impuielile de acasa si de pe strada m-am dus, cu tot cu ideile de copil cu always on back-up...Si uite cum ne ascundem dupa cum am fi vrut sa fie si avem revelatii...Vreau sa lucrez cu copii dar uite, am o scuza, trebuie sa traiesc, trebuie sa ma plimb, trebuie sa-mi aleg sarcinile, trebuie sa-mi fac placerile de zi cu zi... Poate de maine las naibii tot si ma fac profesor voluntar... And then what?

Simulare la soul

Mind the gap, monkey very dangerous… Mind your step, hola, proxima estacion, Nepl, Inaki, intalnirea? Vineri am inregistrarea, spaniolul e mort in creierul fara aer din Annapurna, el e acolo fara ganduri de torro si eu aici, in asteptarea de regasit conexiunea… Ingradeste-ti libertatea, gaseste calea. Americanul din Nepal si din Londra. Ce cauta oamenii astia unii cu altii? De ce se leaga de jocuri nebune cu Tagore, Unitate, clarviziune, anticipatie ? Si iara stanca sin locul cu sacralitatea. Tot acolo, tot prezent. Destinul este o simulare. Ei, cand se pregatesc pentru zbor in state, fac simulare la sol. Noi, inainte sa ajugem acolo, intram in simularea destinului. Ei stiu asta. In which state of mind am I now? Endless… What do I lack? Connection… What confuses me? People… zice cartea care in combinatie cu cafeaua turceasca si inregistrarea de loc magic ma innebuneste… Trimit mesaje care trezesc copii frumosi si-mi zic ca al treilea l-au visat… What do I do right now? Patching holes… So you still think you just need a good fuck, ei?!

Sensul vietii!

Dupa patru luni. Portret de dupa-masa. Invart incuietoarea, m-am blocat in turn, dau pe gat detasarea, iau o doza de voluptate, imi iau rucsacul chinezesc verde, ca chakra inimii, ma pregatesc de bucle si ham si dau peste el...El! ?...el?el...si atata. Ipod-ul disparut. N-am reactii (oricum is deja amortita). Il pun pe masa si atunci se declanseaza, se deruleaza fazele: cautarea, paranoia, dezamagirea, acceptarea, uitarea, inlocuirea, ocuparea, agitatia, acceptarea, utilizarea, defaultul si uitarea. A devenit simbolul sensului vietii....incerc putin sa rationez. Deci nu l-am pierdut nici in Amsterdam, nici in Berlin, nici in Praga. Nici n-a ajuns in posesia unui humanoid cu karma de treaba. Era acolo, rece si detasat, deasupra plecarii omului, deasupra hatha, deasupra desene, sperante, armonii, scheme. Il am in fata si nu-mi mai pasa. Imi pare urat si nefolositor. Il am pe celalat oricum. A fost mai ieftin si stie sa faca mai multe. De tine a fost euforia, reclama, India, prisma, oglinda. Ma rusinez din nou de mine. N-am invatat nimic, ce dracu? Si dupa The meaning of life la care din pacate stau si rad de una singura? Din pacate pe naiba. Acuma-s in tripul meu personal si ma lafai in privatiune si intimitate. Can I have your liver now?!

Soloist on a solo list

Gata. Cand ai stat ultima oara singur la tine in casa, mai mult de o saptamana? Sa-ti auzi respiratia, gandurile, pasii, pulsatiile, aerele, ragaielile, fara ca nimeni si nimic sa nu stie de trairile tale...Azi am carat bagajele cuiva care ma pazea bine de mine si de relele clocitoare. azi mi-am primit si eu portia. ai grija la drum, cu marley pe repeat si nice time, thank, thank you, remember them...si uite cum ajungi la locul unde tii in tine tot, pana la sase cand nu te mai tine pana acasa si te lasa nervii pe acelasi marley la nesfarsit...acolo iti iei plantele si le dai viata, le muti dintr-o parte intr-alta si dai bir cu fugitii pe strazile inselatoare. gata, gata, gata. de aici te descurci tu si cu tine. mi-a parut bine...

Aici fara distractie!

nevoie de umilinta. unii stiu ca zburdatul asta costa. skema cu totul se plateste se tot repeta si incepe sa ma oboseasca. de aceea ma duc constant la locul autoflagelarii. stiu ca acolo imi gasesc pufosul loc de dat cu capul in tepi. dupa aceea creste ura si compasiunea, frica si iubirea, nestiinta si autosuficienta. are nevoie de jocuri cu timp, cu celule, cu texte, cu presiune. apoi baga aerul comprimat care sa-ti dea senzatia de nimic. ce bine sa ti se aminteasca ca we are nothing. de aici merge lumea si prin Varanasi. Crezi ca asa vei pica de mai de jos si deci si lovitura va face mai putin puroi. Aici n-am venit sa ne distram. De la unii ai nevoie sa inveti cum sa supravietuiesti Evil Empire si de la altii inveti ca nu stii nimic. Cam asa stau lucrurile cu secretele. Te elibereaza de tine. Daca poti sa fii tu fara ala cu care iesi in lume, daca poti sa te sustragi de la chimii si energii si robii nepricepute. Daca tot ne-am straduit sa facem atmosfera aici, sa nu parasim incaperea. Sa o lasam sa fumege de noi si apoi sa plecam. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nimic nu se va mai intampla vreodata. N-ai nevoie de mine in tripul asta. Ce frumos ca toti ne-am gasit ceva de facut. De aici avem caile pavate cu portocale. Si pentru ca lectia incepe cu scaunele si se continua cu cantareata cheala, eu zic sa ne imparatasim pornografiile dragute si sa ne indreptam catre indreptar. Cal, mal, pal, sal, oval, penal, portocal.

despre schimbari, adaptari si iesit din filme

Vineri. Soare. Pauza de masa, cica...si Piata Uimirii la troznit de primavara. Energie scazuta, asteptari vibrante, zambete halucinogene, imagini meteoritice. Si gata! Detaliul imi cade prea greu, ca masa de la cantina de la Alca. Atunci am revelatia, atunci se declanseaza, atunci vad ca nu merita efortul. Naucita de propria rezonanta, absorbita de frumusetea senzatiei si complet drogata de adrenalina din chakra inimii care devenea din ce in ce mai verde si din ce in ce mai tipatoare, improscand din ce in ce mai mult cu acel yam! imbibat cu masala de degete in gura...zbang! s-a declansat. Piata uimirii ramane cu gura casacata, cu balele curgandu-i intr-un rau rau sulfuric, la fel de verde si la fel de fantasmagorica... Deodata tot Macchu Picchu devine un fleac si te trezesti cazut si ciuruit de propria bomba calorica. Aceleasi locuri, aceleasi cornuri, acelasi ceai si aceeasi bricheta se transforma intr-un gandac prajit in farfuria kafkiana. Urmeaza explicatia din fuga si preludiul sfarsitului. Gata si cu vibratia asta. Gata cu inspiratia. Urmeaza transpiratia, ignoranta, vacanta mentala, vizuala, hormonala, atomica si verbala. De azi esti doar o urma, un rest de chakra si o reminiscenta de hatha. Datorita presiunii atmosferice scazute nici gaurile din creier nu mai incearca sa se autoinunde. Devine o cloaca de spalat icre negre si imbalsamat skeletisme-sentimentalisme, algoritmice si apocaliptice. Elipsa incepe sa se dilueze in ceea ce este si peste, in ceea ce urneste si este, veste, iesle, poveste, orchestre, ferestre, amulete chinetice. De data asta esti si nu vrei, poti si nu ai ce, esti pus pe speaker si nu te mai intere. Puf! Deodata a plecat cu un toiag colorat si va spune lucruri care s-au mai spus, de teama de a nu se repeta, de a nu e aglomera, de a nu exista. In this lifetime, draga mea...in this lifetime...avec la force et l'ethusiasm...Om mani padhme um.